Premianții și laureații ediției a IV

Dragi participanți la 
Festivalul Internațional de Poezie – Renata Verejanu,

onorați membri ai
Juriului Internațional, stimați oaspeți,
iată că s-a încununat
cu mare succes ediția a IV a 
acestei
frumoase sărbători, devenite o tradiție.

La ediția a IV au participat persoane talentate
în toate cele șase secțiuni de concurs.
Am avut de lucrat toată vara pe bune.
În etapa internațională, după toate selecțiile:
locale, raionale, județene etc.
din cei peste 1000 doritori de a se înscrie,
în concurs au fost admise aproape  100 de lucrări…

Dintre cei premiați, 30 au fost invitați la
Spectacolul de Gală și Decernarea Premiilor,
la Chişinău, Republica Moldova.
Celorlalți, le vom trimite diplomele online.


Membrii Juriului Internațional
la ediția a IV: 
 
Acad.Mihai Cimpoi, președinte de onoare al
Festivalului,
președintele Juriului Internațional,
E.S. dl Nicolae Mareș, scriitor, publicist, diplomat, București,
Acad.Vasile Tărâțeanu, Cernăuți,
Dr.hab.Vasile Bahnaru, directorul IF AȘM,
Dna Melania Cuc, poet, artist plastic (Bistrița, România),
Dl Ion Cuzuioc, poet, publicist, medic,
Dl Romeo Tarhon, poet, editor, București,
Dr.hab. dl Ion Ciocanu, critic literar
Dl Tudor Palladi, critic literar, poet
Dna Galina Codreanu, co-autorul proiectului
Daniel Verejanu, coordonhatorul proiectului,
președintele Festivalului

 

Secțiunea Eseu
Vera Crăciun, România
Secţiunea Eseu – Premiu I
Maria Tonu, Canada
Secţiunea Eseu – Premiu II
Alexandrina Vlas, Sîngerei
Secţiunea Eseu – Premiu III
Secțiunea Traduceri
Daniel Ioniţă, Australia
Secţiunea Traduceri – Premiul I
Dorin Bîrcă, Anenii Noi
Secţiunea Traduceri – Premiul II
Secţiunea „Poezia în viziunea artiştilor plastici”

Cătălina Codreanu, Barcelona
Secţiunea „Poezia în viziunea artiştilor plastici”
Premiul I
Constanța Abalasei-Donosa, București
Premiul II
Valeria Arseni,
Secţiunea „Poezia în viziunea artiştilor plastici”
Premiul III

Secţiunea „Compoziţie”
Adrian Beldiman
Secţiunea „Compoziţie” – Premiul I
Valeriu Mocanu
Secţiunea „Compoziţie” – Premiul II

Secțiunea Recital
Maria Chirilă,
Secțiunea ”Declamatori” Premiul I
Elena Dabija,
Secțiunea ”Declamatori” Premiul I
Aliona Coropcianu
Secțiunea ”Declamatori” Premiul III

Secţiunea „Poezie de autor”
Aurelia Petrea, Roma, Italia
Secţiunea „Poezie de autor” – Premiul I

 

Felicia Ionaşco, Anenii Noi
Secţiunea „Poezie de autor” – Premiul II

 

Tatiana Afanas-Crăciun

Secţiunea „Poezie de autor” – Premiul III

Mihai Doloton
Secţiunea „Poezie de autor” – Premiul III

Secţiunea „Traduceri”

Premiul Special al Academiei ESC

Maria Melania Rădulescu

Secţiunea „Poezie de autor”
Premiul Special al Academiei ESC

Camelia Florescu, București

Maria Tonu, Canada
Ana Maria Gîbu, Dorohoi, Botoșani
Emilia Nedelcoff, Iași
Aura Dan, Tecuci, Galați
Adelina Lungu
Lilia Manole, Bălți
Ștefan Cătălin Topliceanu
Alexandrina Vlas, Sîngerei
Bîrcă Dorin, Anenii Noi
Petru Hasnaş
Zinaida Ambroci
Constantin Alexandru Copaci, București

Maria Melania
Rădulescu

Carla Francesca
Schoppel, Iași

Bogdan Alexandru
Petcu, Bacău

Petruț Cămui,
București

D.M.Caftoneanu,
Botoșani

Mihaela Meravei
Gela Enea.

Laureaţi

Emil Iulian Sude,
Pietrușu, Prahova
Angela-Melania
Cristea, Craiova
Mihaela Mircea,
Târgoviște
Georgeta Musca Oana
Mirela Ciupercă
Irina Diaconu
Mirela Ciolacu
Elena Predușel
Sorina Elena Petea, Brașov
Claudia Bota
Valeriu-Nicolae Nichitean, Suceava
Raluca-Maria Panait, Ghimpați, Olt
Nița-Tatiana Eugenia
Maria Niculescu, București
Sandu Roxana Elena, Slobozia, Ialomița
Adrian-Marius Ionescu
Andreea Văduvă, Prahova
Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s